Descriere
Atelierul ”Empatie și prietenie” își propune să-i învețe pe copii ce înseamnă empatia, să fie capabili să se „pună și în pielea celuilalt” pentru a avea reacții pline de prietenie, înțelegere, respect pentru cei din jurul lor.
Empatia este un mod de comunicare (mai ales de receptare) afectivă, acel fel în care ”simțim ce este în sufletul celuilalt”, presupune a înțelege sentimentele și preocupările celuilalt, înseamnă să ai respect față de sentimentele și trăirile celui din fața ta.
Auzim frecvent din partea copiilor noștri că nu sunt înțeleși de către prietenii lor, de către colegi, profesori sau chiar de către părinți. Dar oare ei îi înțeleg pe ceilalți?!
Ce-ar fi să-l faci să învețe ce este Empatia?
La Atelierul ”Empatie și prietenie” am prevăzut activități care să-i ajute pe micii cursanți să învețe cum să fie empatici, să identifice trăsăturile unei prietenii de calitate și care sunt condițiile necesare pentru ca o relație de prietenie să funcționeze bine pentru ambele părți, să se simtă înțeleși, respectați și apreciați așa cum sunt.
Având în vedere că participanții la atelier sunt copii, folosim metode potrivite vârstei lor. În cadrul atelierului vom folosi metoda brainstormingului și metoda ciorchinele, jocul emoțiilor în grupuri mici, jocuri de creație prin intermediul versurilor și/sau a unui scurt text, jocuri de rol, exerciții de găsire a unor soluții pentru cazuri reale. Toate aceste metode și exerciții sunt puse în aplicare prin intermediul trainerului care deține competențe necesare în lucrul cu copiii.
Atelierul nostru se diferențiază printr-un grad mare de interactivitate, adaptarea la personalitatea copilului tău.
Vrei să faci atelier în cadrul programului Scoala Altfel? Completează formularul !
Reviews
There are no reviews yet.