Curs limba araba copii

Cui se adresează ? Copiilor cu vârste între 8 – 11 ani
Când ? Data va fi anunțată persoanelor înscrise
Unde ? Str. Polonă, Nr. 89, Sector 1 , București
De ce ? Pentru că e bine să ieși în evidență cu altceva!
Cât ? 1 ședință/săptămână cu durata de 1,5 h Cât ? 90 Lei/ședința

Email

Descriere

Cunoașterea limbii arabe poate constitui un avantaj esențial pentru orice persoană interesată de domenii precum diplomația, activitățile de import-export cu țări din lumea arabă, activități de agenție de voiaj etc. De aceea am conceput cursul de limba arabă pentru copii pentru a-i ajuta să învețe această limbă de timpuriu, pentru a descoperi părți din cultura și civilizația arabă.

Ușurința cu care se asimilează o limbă străină la vârste fragede este binecunoscută, de aceea venim în întâmpinarea celor interesați cu studierea unei alte limbi străine. Metodele de predare-învățare folosite sunt interactive, antrenante și amuzante, utilizându-se jocuri de rol, concursuri, cântece, jocuri didactice, care îi captivează pe micii cursanți, menținându-le interesul pe durata întregii ședințe.

Curs limba araba pentru copii este pentru nivelul Începători și se derulează pe durata unui an școlar, ținându-se cont de vacanțele școlare și de zilele libere prin lege.

Ce se studiază?

Cursul se bazează pe limba arabă literară.

  • Micii cursanții vor învăța alfabetul arab (scriere și pronunție): să pronunțe corect anumite sunete specifice limbii arabe, sunete inexistente în limba română sau în alte limbi de circulație internațională; să scrie și să recunoască fiecare literă a alfabetului arab în toate cele patru poziții ale sale, iar după fiecare grup de litere studiate, cursanții vor exersa citirea și scrierea unor cuvinte ce conțin literele respective.
  • Gramatică: Cursanților vor învăța structuri gramaticale simple pe care le vor exersa în scris și oral.
  • Vocabular: Cursanții vor asimila o serie de elemente de vocabular, referitoare la obiecte din mediul înconjurător (gospodărie, casă, haine, alimente, membrii de familie, culori, natură, meserii, vreme etc.) construindu-și, astfel, propriul vocabular în limba arabă.

Competențe dobândite curs limba araba

La finalul acestui curs, participanții vor fi capabili să:

  • să citească și să scrie în alfabet arab;
  • să poarte un scurt dialog unii cu ceilalti, utilizând formule de salut și de prezentare a propriei persoane și a familiei, precum și scurte întrebări și răspunsuri referitoare la țara/ orașul de proveniență;
  • să numere în limba arabă de la 1 la 10;
  • sa reproduca zilele saptamanii;
  • să descrie anumite obiecte sau persoane.

Toți cursanții care finalizează cursul de limba arabă vor primi certificat de participare Training.EXE.

Trainer

Teodora KABBARA

Teodora KABBARA

Teodora KABBARA a fost timp de 7 ani asistent universitar la Secția de Limbă arabă din cadrul Universității ”Spiru Haret” din București. Licențiată în Limba arabă și absolventă de master în Studii orientale, Teodora profesează ca formator de cursuri de limba arabă de mai mulți ani, timp în care a coordonat mai multe serii de cursanți, atât adulți cât și copii. Este autor al manualului Limba arabă pentru începători, publicat în 2013, dedicat persoanelor care doresc să studieze această limbă. Specializarea în Media Arabic Conversation and Translation -Saifi Institute of Arabic Language in Beirut, Lebanon și certificatul autorizat de Formator reprezintă garanția unui trainer profesionist. Toată această experiență este dublată de o implicare și o atenție deosebite către nevoile cursanților, de o adaptare firească la nivelul de cunoștințe al fiecărui participant, creându-se în acest mod, climatul potrivit învățării unei limbi străine.

Vrei să îți oferi sau să oferi drept cadou acest curs? Completează formularul și te contactăm!

    Dacă ai nevoie de alte informaţii, contactează:Training.EXE E-mail: [email protected]

    Recenzii

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care adaugi o recenzie la „Curs limba araba copii”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    S-ar putea să-ți placă și…

    Multumim pentru vizita!

    Vrei să te anunțăm când avem Workshopuri GRATUITE? Like & Abonare ;)!

      Dacă ai nevoie de alte informaţii, contactează:Training.EXE E-mail: [email protected]