Curs limba ARABĂ Modul A0-1
Cost 990 RON
Tipul cursului: La comandă
DATA LIMITA INSCRIERI: 30.04.2015
LOCAȚII: BUCURESTI
Organizator: Asociația EXE
Perioada: Grupă în formare - Program estimat (2h/zi x 2zile/săptămână)
Contact: 0735 095 642 [email protected] 021 659 65 18 Vizitează pagina web
Condiții înscriere:
- nu se impun condiții speciale;
Documente necesare:
- copie CI
Avantaje:
- certificat de participare;
- traineri cu experienta.
Primul modul (A0-1) este pentru nivelul Începători și are o durată de 30 ore, repartizate în 15 ședințe, de regulă, în sesiuni de câte 2h x 2 ori / săptămână.
Cunoașterea limbii arabe poate constitui un avantaj esențial pentru domenii precum diplomația, activitățile de import-export cu țări din lumea arabă, activități de agenție de voiaj etc. Cursul de inițiere în limba arabă se adresează persoanelor care doresc să utilizeze limba arabă în diferite situații: profesionale, călătorii, socializare, corespondență cu dificultate mică/medie etc.
Ce se studiază în primul modul (A0-1)?
Cursul se bazează pe limba arabă literară.
- Pe durata celor 30 de ore ale primului modul (A0-1), cursanții vor învăța alfabetul arab (scriere și pronunție): să pronunțe corect anumite sunete specifice limbii arabe, sunete inexistente în limba română sau în alte limbi de circulație internațională; să scrie și să recunoască fiecare literă a alfabetului arab în toate cele patru poziții ale sale, iar după fiecare grup de litere studiate, cursanții vor exersa citirea și scrierea unor cuvinte ce conțin literele respective.
- Gramatică: Cursanților vor învăța structuri gramaticale simple pe care le vor exersa în scris și oral.
- Vocabular: Cursanții vor asimila o serie de elemente de vocabular, referitoare la obiecte din mediul înconjurător (gospodărie, casă, haine, alimente, membrii de familie, culori, natură, meserii, vreme etc.) construindu-și, astfel, propriul vocabular în limba arabă.
Competențe dobândite
La finalul primului modul (A0-1), participanții vor fi capabili să:
- să citească și să scrie în alfabet arab;
- să poarte un scurt dialog unii cu ceilalti, utilizând formule de salut și de prezentare a propriei persoane și a familiei, precum și scurte întrebări și răspunsuri referitoare la țara/ orașul de proveniență;
- să numere în limba arabă de la 1 la 10;
- sa reproduca zilele saptamanii;
- să descrie anumite obiecte sau persoane.
Trainer
Teodora KABBARA a fost timp de 7 ani asistent universitar la Secția de Limbă arabă din cadrul Universității ”Spiru Haret” din București. Licențiată în Limba arabă și absolventă de master în Studii orientale, Teodora profesează ca formator de cursuri de limba arabă de mai mulți ani, timp în care a coordonat mai multe serii de cursanți. Este autor al manualului Limba arabă pentru începători, publicat în 2013, dedicat persoanelor care doresc să studieze această limbă. Specializarea în Media Arabic Conversation and Translation -Saifi Institute of Arabic Language in Beirut, Lebanon și certificatul autorizat de Formator reprezintă garanția unui trainer profesionist. Toată această experiență este dublată de o implicare și o atenție deosebite către nevoile cursanților, de o adaptare firească la nivelul de cunoștințe al fiecărui participant, creându-se în acest mod, climatul potrivit învățării unei limbi străine.