Eveniment diseminare proiect Erasmus + – „Tutoriale educaționale”
Vineri, 28 septembrie 2018, timp de două ore a avut loc evenimentul de diseminare intitulat ”Tutoriale educaționale”, la care au fost prezenți 60 de participanți din București și Ilfov, care activează în domeniul educației (inspectori școlari, directori de școală, profesori de matematică interesați de noul instrument de lucru, profesori de științe, membri ai echipei de management și de implementare a proiectului, profesori de alte discipline dornici să afle care sunt beneficiile utilizării de metode moderne în predare).
Evenimentul de diseminare a fost organizat în cadrul proiectului ”Video-learning for education”, co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus +, proiect ce are ca principal obiectiv realizarea unui curs de matematică online (alcătuit din 40 de video tutoriale) pentru disciplina matematică. Tutorialele vor fi disponibile public și gratuit începând cu acest an școlar.
În cadrul evenimentului, experți din cadrul echipei de proiect au prezentat participanților pașii de urmat în crearea de video-tutoriale pentru matematică. Au fost proiectate tutoriale video de matematică realizate în cadrul proiectului (unitatea ”Rezolvarea problemelor cu ajutorul ecuațiilor”, unitatea ”Ecuația de gradul II”, unitatea ”Pătratul”), modul în care aceste tutoriale vor putea fi utilizate la clasă prin intermediul metodei Flipped-Classroom, a fost prezentata platforma e-learning (www.tutoriale-video.ro) pe care vor fi încărcate toate aceste video tutoriale însoțite de resurse adiționale (teste, itemi cu variante multiple, exerciții, etc) și s-a realizat o simulare de utilizare a acestor resurse de către profesori și elevi.
Participanții la eveniment au prezentat un real interes față de subiectele prezentate, au fost intervenții consistente din partea profesorilor de matematică prezenți la eveniment care au manifestat deschidere față de acest instrument de lucru, atât de importante pentru elevii, nativi digitali – video-tutorialul de matematică.
Intervențiile echipei Asociației ”EXE – Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere” au fost realizate de către: Emilia ILIE, manager produse intelectuale în cadrul proiectului ”Video-learning for education”, Emil-Costel TÂRÂLĂ, Președinte Executiv, Simion ILIE, membru.
Proiectul ”Video-learning for education” este implementat în perioada 1 noiembrie 2017 – 31 octombrie 2019 de către un parteneriat format din Asociatia ”EXE – Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere”, Liceul Teoretic ”Marin Preda” București, Sunderland College din Regatul Unit al Marii Britanii și European Animation Center – din Grecia și este finanțat de către Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Erasmus +, Acțiunea Cheie 2, program gestionat în România de către ANPCDEFP.
„Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.”