NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PROTECŢIA DATELOR PERSONALE

Asociația „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere este operator de date cu caracter personal potrivit notificării nr. 34261 și deține notificare de operator de date cu caracter personal și în scop de implementare proiecte POSDRU sub nr. 36641.

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice Asociația „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană.

Scopul colectării datelor este acela de a putea furniza cursuri de formare profesionala pentru adulti, conform prevederilor OG 129/2000 modificata.

Prin completarea datelor dvs. in formularele de pe site-ul www.exe.org.ro declarati ca acceptati neconditionat ca datele dvs. personale sa fie incluse in baza de date a Asociației „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere si va dati acordul expres si neechivoc ca toate aceste date personale sa fie stocate, utilizate si prelucrate de catre Asociația „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere, în activități cum ar fi cursuri de formare profesionala pentru adulti.

Asociația „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere nu promoveaza SPAM-ul. Orice utilizator care a furnizat explicit adresa sa de email pe site-ul www.exe.org.ro poate opta pentru stergerea acesteia din baza noastra de date.
Informatiile pe care ni le furnizati vor fi utilizate in scopul pentru care le-ati furnizat, pentru a administra, a sprijini si a evalua serviciile noastre si a preintampina incalcarea securitatii, a legii si a termenilor nostri contractuali.

Sunteţi obligat(ă) să furnizaţi datele din câmpurile marcate ca obligatorii, acestea fiind necesare pentru furnizarea serviciilor pe care le solicitați. Refuzul dvs. determină imposibilitatea de a beneficia de serviciile Asociației.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi pot fi furnizate si catre Parchet, Politie, Instantele judecatoresti si altor organe abilitate ale statului, in baza si in limitele prevederilor legale si ca urmare a unor cereri expres formulate.
Prin apăsarea butonului trimite/submit, confirmați că doriţi să primiţi informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Asociația „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere ce vă pot fi notificate prin newsletter sau alte mesaje similare.

Prin citirea prezentelor Termene si Conditii ati luat la cunostinta faptul ca va sunt garantate drepturile prevazute de lege, respectiv dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul de interventie, dreptul de opozitie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de se adresa justitiei in caz de incalcare a drepturilor sale garantate de Legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Totodata, aveti dreptul de a va opune prelucrarii datelor dvs. personale si de a solicita stergerea totala sau partiala a acestora.

Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu cerere scrisă, datată şi semnată sau un simplu email, folosind datele de contact furnizate pe site-ul www.exe.org.ro la rubrica contact de către Asociația „EXE” –  Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.
Dacă unele din datele despre dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informați cât mai curând posibil.

Multumim pentru vizita!

Vrei să te anunțăm când avem Workshopuri GRATUITE? Like & Abonare ;)!

Dacă ai nevoie de alte informaţii, contactează:
Emilia ILIE
Fix: 021 659 65 18 | Mobil: 0735 095 642